Există o formă biblică pentru închinare?

Sunt conștient de complexitatea acestui subiect si totodată de cât de delicat poate fi. Intenția mea nu este aceea de-a trasa o linie teologică a închinării, pentru ca în fond nu exista una.

Dacă există un subiect delicat, care să ne dezbine, să tensioneze spiritele între frați, să ne separe, sa se deschidă noi biserici, certuri chiar, neînțelegeri…atunci acest subiect, al închinării, este acela. Pe marginea acestui subiect au ieșit si continua sa iasă mereu scântei.

În bisericile penticostale nu a existat niciodată un standard al închinării. În cei 100 de ani am cunoscut mereu si mereu schimbări în închinare si ele continuă să se producă.

Au fost biserici care n-au acceptat nici un instrument în închinare, văzând în ele un păcat. Au fost biserici care au acceptat, însă doar anumite tipuri de instrumente.

Au fost biserici care n-au acceptat formații, se cânta doar din harfă, în comun. Altele, între timp, au acceptat corul ( pe patru voci) si o mica orchestră.

Au fost biserici care au impus un anumit ritm al închinării, axându-se doar pe anumite linii melodice. Altele între timp, au acceptat mai multe ritmuri, considerându-le potrivite si pentru închinare.

Generațiile în vârstă au tins mereu spre ritmuri vechi, generațiile tinere, evident, spre ritmuri noi. Ceea ce este evident, e faptul că de la fiecare generație la alta, au fost mereu conflicte.

În 100 de ani de existență, noi penticostalii, nu am avut un standard fix al închinării. Oricât de mult încercăm să „formalizăm”, să creăm o formă a ei, în realitate nu a fost.

Singura formă de închinare a fost rugăciunea și cântarea în comun, însă mai mult nu cred ca putem spune. De la o zona la alta, de la o biserică la alta, noi am perceput închinarea în forme diferite!

DEACEEA NU ÎNȚELEG DE CE FORMALISMUL INCHINARII CREAZĂ ATAT FE MULTE PROBLEME AZI IN BISERICI!

Din moment ce nu am avut niciodată un șablon, un tipar, cum am putea considera o Biserica firească pentru ca aplica o închinare diferită de a noastră? De ce ar fi lumească? Din moment ce de la o generație la alta, mereu s-au schimbat formele închinării?

Orice idee formală pleacă inițial de la o formă! Daca nu ai o forma standard, o matriță, o riglă, nu poți stabili care linie e corecta sau care formă se încadrează! Daca nu am avut o formă, FORMALISMUL nu are sens si nici conflictele ce le naște el.

Culmea, în lipsa unei forme standard, conflictele se nasc din formalism, o închinare formată de anumite biserici în anumite contexte diferite ( dar care între timp, alte sute au dezvoltat o cu totul altfel de închinare).

Bisericile din Est le critică pe cele Vest ca au fanfară! Cele din Vest le critică pe cele din Est ca nu respectă Biblia din moment ce ea ne spune să lăudăm pe Domnul cu toate instrumentele!

Acum cele din Est le critică pentru ca cele din Vest au introdus „lauda si închinare" si odată pătruns în Biserici a intrat lumea în noi.

Era normal ca lauda si închinarea să evolueze, să cunoască noi frontiere, noi moduri de exprimare, care evident ridică si mai multe polemici : de ce stați cu ochii închiși? De ce când va rugați continuă să cânte orga? De ce si de ce si iarăși de ce…”

Cei care nu au acceptat instrumentele i-au criticat pe cei care au făcut-o. Cei care au introdus instrumentele au criticat pe cei care au introdus fanfară sau orchestră. Cei care au introdus fanfară, au criticat pe cei care au lauda si închinare….Si tot așa, noi nu am înțeles că închinarea a cunoscut mereu o evoluție a ei, o schimbare ce s-a vrut de la sine, care se potrivea cultural cu noul context!

Fără se realizăm, LIBERTATEA ÎN ÎNCHIÎNCHIȘRE ȘI NU ȘABLONAREA EI, a dat forță bisericilor noastre, mai ales în contextul unde cei convertiți au venit din mediul ortodox, sătui de rigiditatea liturghiei.

Apostolii au pus accentul pe esența închinării si prea puțin pe formă. Pavel le cere corintenilor să facă totul cu disciplina, într-un context în care corintenii erau nedisciplinați. Deci, ne trebuie o închinare disciplinată. Nu ceva haotic, fără nici un fel de forma!

La fel efesenilor, colosenilor, le cere ca daca, cineva are o cântare, încurajare, cuvânt profetic, toate să se facă spre zidirea comunității.

Bărbaților le cere mâinile ridicate în rugăciune, mâini curate, nu murdare de păcate, specifice masculinității.

Femeilor le cere decență, simplitate în închinare, fără să transformăm întâlnirile în expunerea lucrurilor scumpe.

Știm din Fapte ca ei stăruia în rugăciune, făceau rugăciuni comune si cel mai probabil cântecele erau cântate în comun! Oricum, stilul închinării nu este definit în nici un verset din Biblie!

În Odaia de sus, Domnul împreună cu ucenicii au „cântat cântarea de laudă” însă Biblia nu specifica nimic legat de stilul sau modul lor de închinare! Deși, nu m-ar surprinde să aflu că, cel puțin apostolii, au cântat în stil evreiesc, bătând din palme și dansând în stil ritualic evreiesc.

În fine, Biblia se concentrează pe esența închinarii, mai puțin pe formă ei.

Cat timp reușim să o menținem în limita decenței, a disciplinei, a simplității, atunci reușim să ne încadram într-o „formă” biblică!

Ceea ce este esențial în închinare este ca prin ea, să transmitem reverență, solemnitate! În fond, ne închinăm unui Dumnezeu viu, real, care ne primește în prezența Lui ca un Împărat! Sa nu uitam ca reverența este fundamentală închinarii!

Astfel, eu cred, ca a venit timpul să acceptăm realitatea istorică și prezentă, ca nu a existat si nu există o formă rigidă a inchinarii.

Plecând de la acesta realitate, începem să fim mai flexibili cu schimbările care au loc în Biserica noastră sau îl alte biserici. Sa nu judecăm forma lor, din moment ce nu exista o formă tipică a inchinarii, ci doar să o refuzăm în dreptul nostru si sa o acceptăm în dreptul lor!

Fără aroganță, fără catalogare, fără excludere, fără dispreț, să vedem în alte forme de închinare, o altă variantă diferită de-a noastră!

Important e să respecte principiile biblice amintite în treacăt mai sus!

Că în fond, dacă te gândești bine, s-ar putea ca disprețul tau față de alții să fie un păcat mai grav decât forma diferită de închinare a lor, prin care tu, disprețuindu-i, crezi ca ar păcatui!

„Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rînduială.” 1.Cor.14:40