Are nevoie Biserica lui Hristos de reprezentați politici?

 În ultimul timp aud tot mai mult printre creștinii evanghelici expresia „avem nevoie de cineva în politică să ne reprezinte” sau „vrem ca vocea noastră să fie auzită și acolo sus, în Parlament sau Guvern”, expresii care puțin mă fac să reflectez asupra realității ce mă înconjoară!

Stau bine și mă gândesc, are nevoie Trupul lui Hristos, Biserica, de oameni care să-L reprezinte, din moment ce Capul ei, a fost înălțat mai presus de orice domnie și stăpânire? Întrebarea care mă frământă este aceasta: avem nevoie cu adevărat de oameni care să reprezinte Biserica? Are nevoie Biserica să fie reprezentată de oameni la nivel înalt politic?
Răspunsul e puțin complicat, puțin complex, însă în esență este un mare: NU! Nu avem nevoie de reprezentanți politici, pentru că Biserica în esență, reprezintă ea Împărăția Cerurilor!

Da, știu foarte bine replica care urmează imediat ce spui aceste cuvinte, și este aceasta: știi frate, Iosif, Daniel, Isaia, Ieremia, au fost oameni care au influențat cursul politicii, au fost ei oameni politici care și-au pus amprenta pe legile ce s-au dat, oare nu putem face și noi la fel?   
Astfel, prin exemplele clare din istoria poporului ales, rezultă că a fi implicat în politică nu este deloc greșit ci din contră, Dumnezeu vrea ca noi să fim implicați la cel mai înalt nivel. 

În parte, aceste argumente au valabilitate! 

E adevărat că Dumnezeu a ridicat oameni la cel mai înalt nivel, și s-a folosit de ei pentru a schimba efectiv, cursul istoriei! Însă, noi omitem ceva esențial, și înțeleg bine de ce ne place să facem aceste omisiuni. 
Omitem că toate exemplele ne sunt aduse din istoria poporului ales, Israel. Și tot noi omitem, ca la început Dumnezeu a intenționat să creeze o teocrație ( o formă de guvernare bazată pe Legile date de Moise și pe reprezentanți militari aleși de Domnul pentru coordonarea triburilor israelite în problemele beligerante, adică Judecătorii ). Teocrația a fost șubredă la început, însă prin oameni ca Samuel, începea să se omogenizeze o idee palidă de Guvernare divină. Triburile amenințate continuu de vecinii tot mai periculoși, au cerut un rege. Samuel a fost foarte supărat pe cererea lor, pentru că el înțelegea dorința lui Dumnezeu, ca poporul să fie unul special, cu o politică specială, cu valori sociale speciale. Însă, după ce Dumnezeu l-a asigurat că nu epoca Judecătorilor este încheiată, ci domnia Lui directă și că în fond, dorința lor de-a fi un regat ca toate celelalte regate vecine, era o formă de-a-L abandona pe El, atunci profetul unge primul rege din istoria triburilor israelite: Saul!
Omitem că încă de la început, Dumnezeu a vrut să-l asigure pe tânărul rege că dacă nu va împlini voia Lui, va fi lepădat și va alege altul după inima Lui. Chiar daca era un regat, Dumnezeu continua idea de teocrație, în sensul că influneța în mod direct continuitatea unuia sau respingerea lui. Saul cade în dizgrația divină, și Samuel merge la Bethleem să ungă un alt rege, arătând astfel, că deși ei au ales pe Saul, Dumnezeu vrea să pună pe altcineva în locul lui.
Omitem faptul că regii erau conduși de sfatul profeților, iar David sau Solomon, aveau mereu un profet la curtea regală. Chiar dacă ei construiau o monarhie, iar în timpul lui Solomon un mic imperiu, Dumnezeu a avut grijă să-i asigure că poporul ales, va rămâne o teocație și că El va conduce în mod direct destinul ei. Atunci când Roboam a refuzat un dialog cu triburile din Nord, mereu greu de condus de dinastia davidică, regatul s-a rupt în două. Dar câți dintre noi nu știm că pe câmp, un profet rupea o haină în 12 bucăți dând 10 lui Iereboam și doar 2 dinastiei davidice, și asta cu mulți ani înainte de ruptura politică! 
Omitem astfel, elemente cheie din istoria la care facem apel în dezbaterea contemporană pe plan politic. Omitem că între conducerea democratică de astăzi și Națiunea israelită există diferențe fundamentale. Ei erau poporul ales, având un legământ sacru bazat pe Legile mozaice, deasupra cărora nu se ridica nici regele. Daca unul singur le încălca, suporta consecințele dreptății divine! Însă, Națiunile pământului, care apar în Vechiul testament ca Neamuri, ele nu sunt via plantată de El; nu sunt turma păstorită de El.

În parte aceste argumente au valabilitate însă în mare, nu!

Se face o confuzie imensă atunci când cineva vrea să creeze o paralelă între dorința lui de-a intra în politică cu exemplele din istoria națiunii alese! Contextele sunt fundamental diferite. 
Alegerea unei persone cu orientări profund creștine, să se implice în politică, nu este deloc greșită! 
Așa cum am specificat, și țin să nu fiu înțeles greșit, Dumnezeu poate ridica oameni și acum ca Daniel, care înconjurat de o curte imperială păgână, a luminat ca o făclie în întuneric. La fel ca Iosif în Egipt, oamenii pot vedea Duhul lui Dumnezeu în creștinii care ajung sus pe treptele ierarhiei politice. Cazuri singulare, excepționale, se pot susține biblic. Însă crearea unor mișcări politice creștine, este mai degrabă o necesitate politică decât o necesitate a Bisericii lui Hristos!
Însă, ceea ce omitem noi este că aceste cazuri sunt singulare, excepționale, și că ele sunt fapte istorice, narate în Biblie. Nu putem fonda un partid politic creștin, cu viziunea reprezentării Bisericii în politic, doar pentru că avem narate în Biblie anumite cazuri excepționale!
De la sine se înțelege că acele cazuri sunt rare, și nicidecum un model de bază pentru reprezentanții creștini în ierarhia politică. 

Crearea unui partid creștin nu este nevoia Bisericii în sine, ci mai degrabă dorința unor oameni de-a face carieră politică și care folosesc exemplele biblice pentru alibiuri politice. 

Ideea de-a reprezenta Biserica este o pistă de lansare politică, identică cu ideea de-a reprezenta pensionarii sau șomerii. 
Se crează o situație de criză, o criză evident imaginară, ca să ducă la isterie în masă. La o frică politică de „vecinul” care îți fură copiii, căsătorește cuplurile gay și vor să ne educe sexual copiii cu imagini pornografice. Odată creată această frică, se crează o isterie față de celelalte partide politice, un inamic de care să ne fie frică. Astfel, se omite faptul că în celelalte partide sunt și acolo creștini practicanți care pe cont propriu, se luptă să apere principiile lor creștine la cele mai înalte ierarhii politice. Eu personal, am participat la Micul dejun cu rugăciune, o inițiativă luată de creștinii din Parlament de-a avea o întâlnire anuală acolo unde dezbat teme comune întregii lumi si societăți creștine. Acolo am avut ocazia să văd oameni de toate culorile politice care în viața lor privată erau  creștini devotați. Credeți că ei, într-un fel anume, nu reprezintă adevărurile creștine? Ba da! 

Dar ca voturile să curgă în curtea noastră, omitem aceste realități, și creăm o frică în masă! De aici se naște și ideea că lucurile merg atât de rău încât, dacă nu câștigăm noi creștinii alegerile parlamentare, totul se va duce rîpă! Astfel, masa evanghelică a devenit o susținătoare ferventă a președintelui Americii, Donald Trump. Majoritatea împărtășește ideea că dacă nu iese el președinte, totul se va duce înspre rău! Cine sunt cei care pun aceste mize politice? Aceia care vor să ne acapareze voturile, care vor să construiscă o carieră politică strălucită pe susținerea masei evanghelice!

Am creat o instituție politică creștină. Poziția față de statul actual a ajuns una manipulată de mass-media creștină acolo unde covid-19 este o minciună masonică iar vaccinul este instrumentul de bază prin care ei ne vor ucide în masă sau ne vor implanta micro-cipul anticristic, având deci și un centru de sănătate creștin. Liderii politici care nu au ascultat de sfatul virologilor au devenit peste noapte model de urmat, încurajând protestele din stradă sau deschiderea bisericilor fără restricții. Creștinii evanghelici sunt într-un derapaj ideologic ne mai întâlnit în micuța noastră istorie, atrași tot mai mult de teoriile conspirației, pompate într-un flux continuu pe rețelele de socializare! Abea acum se întrevede riscul să devenim irelevanți societății, sarea care își pierde gustul, tocmai când, naivi fiind, credem că suntem tot mai influenți. 

Aspectul politic devine din nou, după milenii de greșeli fatale, apetitul de năstăpânit al creștinilor în dorința lor de-a transforma societatea cu forța politicului! Acel instinct politic parcă născut în ADN-ul creștinilor, de-a obliga oamenii să fie ca noi, iar dacă se opun, le răspundem pe măsură! Au mai fost în istorie episoade de „victorie” creștină împotriva păgânismului roman, când am închis temple păgâne și am interzis sacrificiile zeităților din panteonul grecesc! O, da! Mari „victorii”!!! 
Am transformat societatea păgână într-o societate „creștină”, peste noapte. Și tot peste noapte, Biserica persecutată, a devenit persecutoare! Biserica ucisă, a început să ucidă ea! Din opresați, am devenit opresori! Dar aceste memorii sunt uitate, pentru că au fost demult tare. Fac parte dintr-un album de amintiri, uitat de toți. Însă, principiul istoriei este ca poporul care nu-și cunoaște istoria tinde s-o repete. Ori, spre aceasta se îndreaptă lumea evanghelică în aceste clipe, o repetare a istoriei! Ce mare victorie ar fi, nu? Să știi că putem da legi și putem schimba constituții, în așa fel încât toți să ne respecte pe noi și principiile noastre și toți să știe că vocea noastră se aude pe cele mai importante holuri politice! Ce „victorioși” am fi?! 

Istoria ne arată în schimb, că aceste „victorii” au fost în fond, cele mai mari înfrângeri! Cea mai mare înfrângere a fost aceea că Biserica nu mai conducea societatea pe principiul unei vieți trăite în puterea transformării lui Hristos, ci în obligativitatea de-a te numi și tu creștin, într-o societate majoritar creștină, unde orice altă formă de religie este interzisă și pedepsită capital. DE la organismul viu care schimba societatea în adâncul sufletului ei, a devenit un organism mort, schimbat el în societate păgână, opresantă, politică, avidă de putere. Biserica flutura steagul victoriei împotriva diavolului, însă diavolul rînjea ca lupul, mulțumit de faptul ca Biserica a înghenunchiat îm fața lui, în schimbul împărățiilor pământului, peste care acum domnea ca o regină! Matei 4:8,9

Iubiți creștini politicieni, noi Biserica, nu avem nevoie de reprezentanți în lumea politică. Mergeți acolo pe cont propriu, ca simpli creștini, dar mari aspiranți politici, și reprezentați adevărurile biblice și îndepliniți misiunea voastră dată de Bunul Dumnezeu! Însă, să nu faceți greșeala să credeți ca reprezentați Trupul lui Hristos, si că reprezentarea voastră este o necesitate a Bisericii lui Dumnezeu!
Biserica lui Hristos a răzbit milenii de persecuții, de întunecime religioasă, războaie sângeroase, invazii barbare și iluminări atee. După 2000 de ani, ea stă în picioare, cucerește inimi pentru Cer, transformă vieți în cele mai stricte țări musulmane, naște martiri în cele mai aspre regime politice, precum China sau Koreea de Nord! „Biserica este eternă”, spunea un mare scriitor creștin, și ea nu are nevoie de reprezentați în fața unor guverne care acum sunt, iar mâine vor fi cenușă pe glia istoriei! 

Departe de influențele politice, Biserica fost și este echilibrată. Odată pierdut acest echilibru, în orice veac trecut, Biserica și-a pierdut relevanța. Puterea seculară amestecată cu Împărația Cerurilor, duce la îmbolnăvirea Bisericii! Da, Dumnezeu poate alege oameni dintre noi care să-L reprezinte pe El, și la cel mai înalt nivel să fie activi. Însă este absurd să creăm un organism politic, ce aparține Bisericii, ca să ne reprezinte pe noi în fața cezarului!
Dacă dai cezarului ce este a lui Dumnezeu, și lui Dumnezeu ce este al cezarului, ce poate ieși bun de acolo?
Dacă am fost trimiși ca niște mieii printre lupi, cine ar putea reprezenta mieii între lupi? Și cu ce rezultat? Vor transforma lupii în miei? Dacă pe Stăpânul casei l-au urât, pe noi robii Lu, să ne reprezinte cineva că poate poate ne vor iubi pe noi?