Decizia Conducerii Cultului Penticostal, dezbină sau unește?

În 14 Aprilie, Comitetul Executiv al cultului Penticostal a avut o întâlnire online, iar tema de bază fiind subiectul Cinei Domnului ( euharistiei ). Având în vedere că multe biserici locale nu au înțeles decizia Conducerii în primul comunicat, și au distribuit Cina Domnului prin metoda "slujitorul se roagă, membri vor primi acasă" , acum Conducerea a fost mai clară în privința acestui subiect. 


În 14 Aprilie s-a decis ca pentru această perioadă de carantină, să nu se dea Cina Domnului sub nici o formă, nici online și nici prin distribuire la domiciliu. 

Evident, decizia vine pe un fond de confuzie totală, când pe mediul online s-au scris multe vrute și nevrute, ministrul de interne român, cere ca sfântul Paște să fie distribuit la domiciliu fiecărui creștin ortodox ( într-un acord suspect cu BOR, acord contestat de președintele Klaus Iohannis). 

Această decizie a Conducerii cultului, luată într-un moment de cotitură, ridică cu siguranță multe polemici și replici online. 
Așa cum mă așteptam, decizia e privită de majoritatea ca fiind "îngustă" "formalism pur" sau "biserica care stă doar între 4 pereți" si nu încearcă să se adapteze "vremurilor de criză". 

Era de așteptat ca decizia Conducerii să fie luată ca un motiv de dezbinare, un pivot al discordiei, al invidiei ei față de păstorii super-populari care prin inteligența lor, au găsit metode moderne de adaptare in caratină, chiar si a Euharistiei. 

În ciuda tuturor reacțiilor, dați-mi voie să vă spun ceva ce, probabil deja știți: decizia Conducerii este una pe cât se poate de înțeleaptă! Iar uneori, unele decizii, chiar dacă nu sunt atât de populare, trebuie luate cu orice preț! 

În comunicatul trimis în aceeași zi, frații responsabili au amintit ceva, evident în puține cuvinte, dar cu multă esență "această lucrare SFÂNTĂ"...exact, Cina Domnului (euharistia) conform nouă, penticostalilor, a fost și va fi cât Biserica va mai fi aici, o lucrare SFÂNTĂ! 

1. Spre diferență de alte biserici evanghelice, care percep Cina Domnului ca fiind un moment Comemorativ ( de aducere aminte ), noi penticostalii, am perceput euharistia mai mult ca o Comuniune cu trupul si sângele lui Hristos. 

Concepția noastră este una sacramentală, chiar dacă pe unii îi deranjează termenul de sacrament. Dincolo de termenul în sine, care deranjează sau nu, noi penticostalii, percepem Cina Domnului ca pe un sacrament sau un act de cult. 

În săptămâna în care luăm din Cină, ne pregătim mai mult, iar dacă cineva nu se simte vrednic să ia din Cină, stă jos. Există mereu un proces de conștiință înainte de-a lua din euharistiei, pe motiv să nu mâncăm din trupul si sângele Domnului "în chip nevrednic" 1Cor.11:27 si să nu pățim ceva, chiar fizic vorbind "si nu puțini dorm" 1Cor.11:30. 

Sunt sute de biserici locale care au convingerea că dacă este voia Domnului, prin împărtășirea din trupul si sângele Domnului poți fi vindecat fizic sau eliberat de lupte spirituale. 

Rugăciunea consacrării elementelor, azima și mustul, are la bază expresia "dă-i valoarea trupului sau sângelui Tau". 
Evident, nu vorbim de o teorie a transubstanțierii, ci doar de o consacrare a acelor elemente care după rugăciunea de mulțumire și de binecuvântare, ele își schimbă valoarea. Prin credință, noi ne împărtășim din trupul si sângele Domnului. 

Oricât de mult ne eschivăm în fața unor termeni ca sacrament sau taină, și le evităm numindu-le act de cult sau oricum vrem, noi penticostalii percepem euharistia ca o lucrare SFÂNTĂ, un sacrament. Pentru noi nu este doar o aducere aminte, o Comemorare, ci o reală și mistică, Comuniune cu trupul și sângele lui Hristos. 

Deci, cu o astfel de percepție, îți este imposibil ca slujitor penticostal, să dai Cina în fața unui telefon în timp de mii de oameni se uită la tine, și fiecare acasă, cu pâinea și mustul în față oficiază un act atât de sfânt! 

Comunicatul Conducerii în esență aduce aceste concept în fața membrilor ei: e o lucrare SFÂNTĂ, nu vă jucați cu ea! 

Ok, hai că nu ne proptim cu fața în telefoane si luam Cina Domnului online, dar nici dacă slujitorul se roagă și ne trimite acasă?! Nici asa? 

2. E deajuns un singur om să fie infectat cu covid-19, și toată Biserica să fie pusă în pericol. Carantina va dura, o lună, două, trei. Dar va trece! Vom ieși din ea, și vom avea din nou posibilitatea ca în liniște să luăm Cina Domnului. Până atunci, de ce să pui viața atât a slujitorilor cât și a membrilor în pericol. 
Dacă, Doamne feri', s-ar întâmpla o asemenea năpastă, pe cine credeți că va înjura lumea și statul? Pe pocăiți, că nu respectă regulile de carantină etc etc 

Dar dacă cineva moare si nu a luat Cina luna respectivă? 
Dacă la ultima Cină s-a împărtășit cu credința deplină în jertfa Domnului Isus, dacă în momentul morții el era ancorat în jertfa Domnului Isus, el va fi mântuit, cu siguranță! Nu când ai luat Cina ar avea atunci importanță,  ci cum ai luat și cum ai trăit în tot acest timp! 

Astfel, decizia care aparent dezbină, ar trebui mai mult să ne unească! E o lucrare SFÂNTĂ, în jurul ei, ar trebui cu reverență să fim "un singur trup". 

În fața deciziilor luate pe fonful unei crize mari, a unei pandemii, decizii care dinamitează principii biblice și o istorie întreagă a Bisericii, sfatul meu este să fim uniți. 
Să nu ne lăsăm seduși de popularitatea unor păstori care din motive numai de ei știute, trec peste sacralitatea Cinei Domnului și introduc în Biserică practici nebiblice. 

Biserica trebuie condusă pe principii sănătoase, solide, care duc la unitatea și integritatea ei! Ori, o astfel de decizie, ar trebui să ne unească mai mult. 

E săptămâna Mare! Așa că de aici, din Italia, va transmitem tuturor un Paște fericit!!

Cu dragoste în Hristos, 
Eugen Porcilescu!





Comentarii

Postări populare