Pe Dumnezeu nu L-a pus nimeni în carantină!

La Tortona a fost sărbătoare, pentru că Domnul a transformat vieți. Cel mai în vârstă are aproape 86 de ani, și a bătut recordul Bisericii noastre. E și italian, așa că a trebuit să formulăm totul în italiană, fiind primul în istoria bisericii locale. Dumnezeu iubește și italienii, și le primește mărturia la fel ca și nouă!

 Cea mai tânără are 16 anișori, exact vârsta la care m-am botezat și eu...acum 20 de ani! Dumnezeu cheamă lucrători în vie dimineața ( 16 anișori ) și tot El cheamă și în ceasul al 11-lea ( 86 de ani ). El se "tocmește" cu fiecare promițând răsplata egală la toti! 

Am avut si un candidat ungur! Domnul l-a chemat si pe el. Raiul e si pentru unguri, chiar dacă pentru mulți din noi e mai greu de acceptat, harul ne bagă pe toti la grămadă în aceeași arcă a salvării! 

În plină pandemie, cu acest "al doilea val" de îmbolnăviri, Domnul ne-a dat o mare bucurie! Dovadă că lucrarea Lui merge înainte și "Cuvântul Lui nu este legat"! Familii întregi au fost mișcate de Cuvânt tocmai în perioada de lockdown, iar imediat după deschiderea Bisericilor, au venit la adunare si s-au pocăit! 

Am auzit ca în România au început să se închidă iarăși locașurile de cult! 

Nu vă temeți, Dumnezeu rămâne la lucru în lume. Întâlniți-vă pe zoom, pe youtube, organizați ore precise de rugăciune și fiecare la el acasă să se roage în unitate cu ceilalți si încet, vom ieșit la liman. 

Vă asigur, că pe Dumnezeu nimeni nu-L închide. El nu are lockdown, deaceea Biserica va propăși chiar și în vreme de epidemie! 


articol preluat ( vezi aici







Comentarii

Postări populare