Dragostea cu bici de ștreanguri! 

M-am întrebat cu gând zurliu, ce ar fi dacă, Isus ar intra în Biserică, fizic, si ar găsi-o în starea ei actuală, ce ar face?

Cu siguranță, mă gândeam, ar scoate afară multe lucruri ce tâlhăresc Templul de slava rugăciunii.

Ar scoate afară îndemnurile la rugăciune de 15 minute însoțite de rugăciuni de 2 minute...ce sens are să asculți o mini-predică de 15 minute și să te rogi secunde?

Ar scoate afară cântările lungi, cântate călâi și folosite doar pentru delectare în timp ce ardem în zadar minute prețioase ce le-am putea arde pe altarul tămâierii rugăciunilor sincere!

Ar scoate afară criticile obsesive, discursurile acide, duritatea excesivă menită să ne apropie de Dumnezeu...când în realitate, împovărează sufletul și stinge dorința de rugăciune... păstorul își paște oile blând, iar Mireasa Domnului este "hrănită și îngrijită cu drag"...nu bătută cu pumnul ca să i se aducă aminte să fie fidelă!
Mustrarea în predică e ca sarea în bucate, însă ai grijă să nu fie toată mâncarea numai sare, spunea bătrânul Piț.

Ar scoate spectacolul și dorința excesivă orientată spre sine si nu spre "zidirea altora", exprimate prin cântări, poezii sau chiar predici...

Ar scoate afară predici improvizate, de moment, ce creează iluzia că este o formă de călăuzire a Duhului când în realitate calauzirea vine în intimitate, în odăița studiului, acolo unde predicatorul înțelege profund Scripturile și le poate explica...profund!

Ar scoate afară mai mult mândria fariseică, încrederea în sine că suntem neprihăniți, decât fustele scurte sau cravatele fraților de la amvon... cravata nu sufocă rugăciunea, în schimb mândria spirituală da...

Ar scoate... imi este frică să mă mai gândesc la altceva!
Însă știu că dragostea are biciul ei, cum tatăl are nuiaua lui...dragostea corectează, îndreaptă, ajută obiectiv, e nepărtinitoare, "nu se bucură de fărădelege"...

Templul este pentru rugăciune...






Comentarii

Postări populare