Etichete

Legământul de la Lausanne, evanghelizarea globală și noua direcție evanghelică spre continuaționism

Anul 1974 a fost pentru familia evanghelică mondială un an care avea să marcheze istoria creștinismului, Congresul Internațional de Evanghelizare Mondială. În micuțul orășel elvețian Lausanne, peste 2400 de reprezentați evanghelici din peste 150 de națiuni, s-au adunat cu toții pentru a trasa linii noi în misiunea Bisericii de evanghelizare globală. Sub motto-ul „Lăsați ca Pământul să audă vocea Lui”, mii de reprezentanți evanghelici au semnat un Legământ, cunoscut în istorie ca Legământul de la Lausanne, sub coordonarea lui Billy Graham ( ca figură predominantă în domeniul evanghelizării și fondatorul acestei mișcări ) și John Stott, ca figură predominantă în domeniul teologiei. Cei doi s-au cunoscut cu aproximativ două zeci de ani înainte, când în 1955, Billy Graham a fost chemat să conducă o misiune specială la Universitatea Cambridge, avându-l ca asistent pe Stott. Între ei s-a legat o prietenie strânsă care a durat toata viața lor și care a dat naștere mișcării de la Lausanne.[1]

             Lausanne a devenit în timp, ceea ce fondatorii ei și-au dorit ,,conferința originală de la Lausanne a evanghelistului american Billy Graham din 1974 a schimbat modul în care evanghelicii au gândit, acționat și și-au îndeplinit misiunea.”[2] Intenția lui Billy Graham și a miilor de participanți era aceea ca ,,Întreaga Biserică ducând întreaga Evanghelie în întreaga lume”[3], aceasta este expresia cu care Legământul de la Lausanne, rezumă sensul evanghelizării. Este un triplet răsunător care a devenit un motto neoficial al mișcării de la Lausanne.”[4] Legământul la care s-au angajat participanții, formulat în 15 articole de către John Stott, a deschis ușile larg unei noi Ere a evanghelizării globale. Cărți sau diverse materiale, organizații creștine, misiuni creștine sau ajutorare a săracilor, implicații masive în mass-media etc, au luat ființă ca imbold al Legământului de la Lausanne.

 

            În 1989, la Manila în capitala filipineză, sub numele de Lausanne II, a avut lor cel de-al doilea Congres. Din 11 și până în 20 Iulie, 4300 de participanți din 173 de țări au participat la acest Congres extrem de important.[5] Congresul a dat naștere la un important Manifesto, document care bazat pe principiile Lausanne I, a dezvoltat și alte articole importante.

            În 2010, la Cape Town în Africa de Sud, are loc al treilea Congres Mondial, cunoscut și ca Lausanne III. Din 16 și până în 25 Octombrie, peste 4200 de lideri din 198 de țări au dat naștere la unul din cele mai importante evenimente din noul mileniu. Congresul a creat Angajamentul de la Cape Town: Mărturisirea de credință și Apelul la acțiune, un document mult mai amplu decât cel din 1974. Și la acest Congres, Billy Graham nu a putut participa datorită stării de sănătate dar și a vârstei înaintate. Din 1974 și până în 2010, sub influența Conferinței Mondiale s-au pus în mișcare sute de proiecte de evanghelizare, ucenicizare, misiune creștină etc. care au făcut ca Legământul Lausanne să fie unul din cele mai importante evenimente din istoria creștinismului.

            Pe marginea celor trei întâlniri mondiale s-au scris foarte multe documente, pentru că Lausanne cuprinde în sinea lui multe subiecte cordiale. În atenția acestui referat va fi doar aspectul teologiei continuaționiste, doar articolele care au o puternică amprentă pneumatologică penticostal/charismatică. Articolele 12 și 14 din Luasanne I, acolo unde se vorbește explicit despre lumea demonică și importanța echipării credincioșilor cu puterea Duhului și rugăciune împotriva lucrării demonice, au adus o schimbare profundă în modul cum mulți evanghelici cessaționiști s-au reportat după Lausanne la evanghelizare sau echiparea credincioșilor.

            Astfel, în atenția noastră vor fi textele de la Lausanne, în toate cele trei întâlniri din 1974,1989 și 2010, cât și ceea ce marile voci evanghelice au scris despre acest subiect extrem de important.

 

     

 

  

LAUSANNE, 1974

 

 

            „Cu două sau trei luni înainte”[6] de Congres, undeva în luna Mai-Iunie 1974, mai mulți consilieri religioși, figuri teologice importante în lumea evanghelică, primeau în poșta de acasă o scrisoare. Era semnată de John Stott, care deja incepea să joace un rol fundametal în Lausanne I, cel de președinte al Comitetului de redactare a Legământului de la Lausanne. Rolul consilierilor era acela de-a revizui aspectele pe care ei le considerau de revizuit și să le trimită înapoi, pentru a fi analizate la Congres si revizuite definitv de către Comitetul de Revizuire de la Lausanne. Era o declarație scurtă a ceea ce urma să fie Legământul de la Lausanne. În 15 articole, esențiale și bine comprimate de adevăr biblic, Stott a scos la lumina tiparniței unul din cele mai importante documente din istoria creștinismului!

            Nu mă voi concentra pe toate articolele, deși toate au în esența lor o încărcătură mare teologică, ci doar am să amintesc în treacăt câteva aspecte importante. Legământul de la Lausanne începe prin a pune în centru credința monoteistă într-un singur Dumnezeu care se manifestă în trei persone distincte, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.[7] Acest Dumnezeu triunic a chemat la Sine un popor sfânt ca mai apoi să-l trimită în lume cu misiunea de-a extinde împărăția Sa prin predicarea Evangheliei. În articolul doi, Legământul își îndreaptă atenția spre importanța Cuvântului lui Dumnezeu ca fiind „în întregime singurul Cuvânt a lui Dumnezeu scris, fără greșeală în tot ce afirmă, și singura regulă infailibilă a credinței și practicii.” Legământul afirmă unicitatea lui Hristos ca fiind singurul prin care omenirea poate afla mântuirea, apoi definește importanța evanghelizării și ce este ea în esență.

            Însă, articolul 12 și 14 din acest Legământ, se rupt de toate tiparele evanghelice, preponderent cessaționiste și afirmă ceva ce va schimba radical traiectoria multor biserici și organizații creștine.    

 

      Articolul 12:

„Credem că suntem angajați într-un război spiritual constant cu domniile și puterile răului, care caută să răstoarne biserica și să-i zădărnicească sarcina de evanghelizare a lumii. Știm nevoia noastră de a ne echipa cu armura lui Dumnezeu și de a lupta această bătălie cu armele spirituale ale adevărului și rugăciunii. Căci descoperim activitatea vrăjmașului nostru, nu numai în ideologiile false din afara bisericii, ci și în interiorul acesteia, în evangheliile false care răstoarnă Scriptura și pun pe om în locul lui Dumnezeu. Avem nevoie atât de veghere, cât și de discernământ pentru a proteja Evanghelia biblică.”[8]

            Astfel, Legământul Lausanne se apropie de finalul lui cu un articol nou în materie de  teologie, un aspect legat de demonologie. Evanghelizarea eficientă trebuie făcută prin echiparea spirituală a credincioșilor împotriva forțelor demonice active în lume.

 

      Articolul 14:

      „Credem în puterea Duhului Sfânt. Tatăl a trimis Duhul Său să dea mărturie despre Fiul Său; fără mărturisirea Lui a noastră este zadarnică. Convingerea de păcat, credința în Hristos, nașterea din nou și creșterea creștină sunt toate lucrările Lui. Mai mult, Duhul Sfânt este un Duh misionar; astfel evanghelizarea ar trebui să apară spontan dintr-o biserică plină de Duhul Sfânt. O biserică care nu este o biserică misionară se contrazice și stinge Duhul. Evanghelizarea la nivel mondial va deveni o reală posibilitate numai atunci când Duhul reînnoiește biserica în adevăr și înțelepciune, credință, sfințenie, iubire și putere. Așadar, chemăm pe toți creștinii să se roage pentru o astfel de vizitare a Duhului suveran al lui Dumnezeu, ca toate roadele lui să apară în tot poporul Său și ca toate darurile Sale să îmbogățească trupul lui Hristos. Numai atunci întreaga Biserică va deveni un instrument potrivit în mâinile Lui și întregul pământ ar putea auzi vocea Lui.”[9]

            Prin acest articol, marile nume ale teologiei evanghelice precum John Stott, Francisc Schaeffer, James Packer sau Billy Graham au deschis un drum nou spre continuaționism. Comentând acest articol, Stott amintește despre cele patru lucrări ale Duhului Sfânt: convingerea păcătosului de păcatele lui, credința în Hristos, nașterea din nou și creșterea sau sfințirea creștină. Toate acestea sunt „indispensabile” Bisericii în lucrarea de Evanghelizare. Totodată, re-înoirea Bisericii lui Hristos printr-o lucrare spontană a Duhului, este singura soluție pentru o evanghelizare eficientă. În momentul în care creștinii se roagă ca Biserica lor să fie „vizitată” de prezența Duhului, importantă atât în roada spirituală cât și darurile spirituale, doar atunci vocea lui Dumnezeu se va auzi pe întreg pământul.[10] Atât cele nouă roade din Galateni 5:22,23 cât și cele peste două zeci de daruri spirituale care apar în Romani 12, 1Corinteni 12 și Efeseni 4, sunt pentru credincioșii care se roagă să le obțină din plin o „îmbogățire” a Trupului lui Hristos, Biserica.[11]

 

MANILA, 1989

 

            Din 11 până în 20 Iulie, 1989 în capitala filipineză, Manila, a avut loc cel de-al doilea Congres Internațional de Evanghelizare Mondială, Lausanne II. A fost semnificativ în reprezentarea sa: 4.300 de participanți din 173 de țări, inclusiv Uniunea Sovietică și Europa de Est, și cu o proporție mai mare de femei, laici și lideri mai tineri decât la conferințele anterioare. În urma acestui Congres, s-au înființat peste 300 de parteneriate creștine de evanghelizare modială. Fiind sub coordonarea lui John Stott, documentul creat la Manila s-a fundamentat pe Legământul de la Lausanne, având aceeași teologie. Însă, spre diferență de cel din 1974, cel din 1989 aduce ceva nou în abordarea lui și devine mai evidentă orientarea penticostal/carismatică.[12]

            Manifestul de la Manila, așa după cum este numit în mod oficial documentul semnat, este format din 21 de afirmații ( ce au la baza lor Legământul de la Lausanne ) iar apoi trei secțiuni ce cuprind Toată Evanghelia, Toată Biserica și Toată lumea. Aceste trei secțiuni sunt o aprofundare a ceea ce în 1974 își propuneau să facă „The whole Church taking the whole gospel to the whole world”.

            Afirmațiile sunt concentrate teologic, mai mult pe divinitatea Domnului Isus și pe autenticitatea Evangheliei Lui. Ia naștere Afirmația numărul 5 „Isus Cel istoric și Isus Cel glorificat sunt Aceeași persoană, și că Acest Isus Hristos este absolut unic, căci numai El este Dumnezeu întrupat, purtătorul nostru de păcat, biruitorul morții și judecătorul care vine.”[13] Manifestul neagă orice pretenție a altei religii ca fiind o alternativă pentru mântuire, afirmând mântuirea numai prin jertfa lui Hristos. Afirmațiile 8 și 9 își îndreptă atenția spre problemele sociale și morale ale societății contemporane, luând angajamentul de-a proclama dragostea lui Dumnezeu „în mod vizibil” pentru cei care sunt lipsiți de dreptate, demnitate, hrană și adăpost. Totodată, Manifestul pune Biserica într-o poziție profetică, proclamând Evanghelia Împărăției prin dreptate și pace denunțând orice nedreptate și asuprire, atât personală cât și structurală.

            Manifestul, în Afirmația 11, amintește despre poziția Bisericii în lupta spirituală împotriva demonilor, având echipamentul special „arme spirituale și că trebuie atât să predicăm Cuvântul în puterea Duhului, cât și să ne rugăm constant ca să putem intra în biruința lui Hristos asupra stăpânirilor și puterilor răului”[14] și continuă cu o viziune a implicării fiecărui membru în lucrarea de evanghelizare, un apel către laicitate, spre implicare.

            Tot la numărul 14, poate printr-o simplă coincidență, Manifestul reafirmă importanța darurilor spirituale „afirmăm că darurile Duhului sunt împărțite întregului popor al lui Dumnezeu, femei și bărbați, și că parteneriatul lor în evanghelizare trebuie binevenit pentru binele comun.”[15]

            Este de remarcat imboldul Afirmațiilor 15-21, care îndeamnă la o mărturie personală demnă de Evanghelie, o implicare a Bisericii locale în proclamarea adevărului în zona ei de acțiune și foarte interesant „ne afirmăm datoria de a studia societatea în care trăim, pentru a înțelege structurile, valorile și nevoile acesteia, și astfel să dezvoltăm o strategie adecvată de misiune.”[16]

            In cea de-a doua parte a Manifestului, acolo unde se aprofundează misiunea Bisericii de Evanghelizare, la aspectul pneumatologic, se aduc ceva sublinieri foarte importante pentru echilibrul teologic, vădit carismatic, al majorității. Se conturează misiunea cea mai importantă a  Duhului și anume aceea de-a-L glorifica pe Hristos prin a „ni-L arăta nouă și a-L forma în noi”. Dar Manifestul continuă arătând spre importanța puterii Duhului în evanghelizare ca fiind arma cu care creștinii pot birui lupta împotriva răului, și importanța minunilor ca parte din lucrarea liberă a Duhului, lucrare ce ei își propun să nu o împiedice. Manifestul aduce una din cele mai echilibrate afirmații teologice legat de minuni și anume:

„Deși miracolele lui Isus au fost deosebite, fiind semne ale mesianității sale și anticipări ale împărăției sale perfecte când toată natura îi va fi supusă, nu avem libertatea de a pune limite puterii Creatorului viu astăzi. Respingem atât scepticismul care neagă minunile, cât și prezumția care le cere, atât timiditatea care se îndepărtează de plinătatea Duhului, cât și triumfalismul care se îndepărtează de slăbiciunea în care puterea lui Hristos este desăvârșită.”

 

            Între minunile făcute de Isus și cele prezente în mișcarea penticostal/carismatică există o mare diferență. Iar Manifestul are grijă să sublinieze esențialul, încercând să creeze un echilibru teologic extrem de important în mediul carismatic, acolo unde triunfalismul și manipulările, prosperitatea și ereziile și-au făcut un călduros culcuș.

            Impactul acestui congres a fost enorm. John Piper, unul din cei mai mari teologi și predicatori americani, prezent și el la Manila, a scris pe blogul personal ce impact a avut asupra lui tot ce s-a făcut în Filipine. Într-un articol de 61 de puncte, el consemnează aspectele cele mai importante care au marcat ființa lui și angajamentul luat pentru a pune în aplicare în Biserica Bethlehem Church, Minneapolis. Amintind despre intervenția lui Peter Wagner în cadrul Congresului, Piper notează că articolul 14 din Lausanne I a fost cel mai important, pentru că „în 1945 erau 16 milioane; 1955 – 27 milioane; 1965 – 50 milioane; 1975 – 97 milioane; 1980 - 268 milioane; 1989 – 351 milioane. Indiferent ce s-ar crede, mișcarea penticostal/carismatică nu poate fi ignorată.”[17] Astfel, în 1990, un an mai târziu, Piper își expune noua viziune continuaționistă într-un studiu expozitiv, orientând o Biserică baptistă clasică spre o viziune penticostal/carismatică. Zece ani mai târziu, nu e de mirare de ce, John Piper ospătează în Biserica lui, pe Chris Wright și grupul de teologi pentru a edita noul document a ceea ce urma să fie Lausanne III, Cape Town Confession of Faith. [18]

            Nu doar prezența lui Wagner a contat pentru o direcție constinuaționistă ci și cea a lui John Wimber, care așa cum consemnează Knud Jørgensen . Accentul de la Manila pe „semne și minuni” și pe penticostalism în general, a fost „extrem de controversat” iar Wimber, ca reprezentant de frunte al gândirii carismatice și al mișcării de la Vineyard a făcut ca organele de presă să fie încântate oferind detalii picante.[19]

            În fine, Manila a cunoscut o direcție nouă, una puternic amprentată de gândirea continuaționistă care în concluzie, după controverse și dispute au conclus cu afirmația importantă, amintită mai sus „darurile Duhului sunt împărțite întregului popor al lui Dumnezeu, femei și bărbați, și că parteneriatul lor în evanghelizare trebuie binevenit pentru binele comun” continuând cu o viziune penticostal/carismatică.

 

 

CAPE TOWN, 2010

 

Din 16 și până 25 Octombrie, 2010, Cape Town, Africa de Sud, a avut loc cel de-al treilea Congres Internațional de Evanghelizare Mondială, numit și Lausanne III. Pregătirile organizative au început cu cinci ani înainte iar redactarea documentelor teologice au fost începute cu trei ani înainte de începerea Congresului.

Cape Town  a fost numită cea mai reprezentativă adunare a liderilor creștini din istoria de două mii de ani a mișcării creștine. Patru mii de lideri, reprezentând 198 de țări au participat la Congresul din Cape Town. Congresul a fost reunit de o echipă de conducere globalizată din Africa, Egipt, Malaiezia, India, America de Nord și din alte părți. Alți câteva mii de lideri au participat la Congres prin intermediul GlobaLink din Cape Town și al Conversației globale de la Lausanne. Cifrele acestui congres sunt impresionante

            La acest Congres a fost prezent și Corneliu Costantineanu, în calitate de Rector al Institutului teologic Penticostal din București. Pentru revista Cuvântul Adevărului, scrie un articol important legat de impactul acestui Congres, articol ce se află printre puținele în limba română. Costantineanu nota cifrele impresionante care au marcat acest eveniment ca fiind unul din cele mai importante din istoria creștinismului:

„Congresul de la Cape Town a fost probabil cea mai reprezentativă adunare a evanghelicilor organizată vreodată: peste 4.000 de delegați din aproximativ 200 de țări , 1.200 de misionari, 1.200 de pastori, 1.200 de teologi, 600 de lideri din business, mass-media, guvern etc; 400 de observatori și 1.200 de voluntari; 24 de sesiuni generale și 160 de grupuri de dialog; 700 de grupuri la mese de discuție, 650 de site-uri Global Link, unde aproximativ 100.000 de vizitatori din 185 de țãri s-au putut conecta pentru a urmări în direct lucrările congresului. La acest eveniment, România a fost reprezentată de un grup de 11 delegați și observatori.”[20]

Documentul oficial scris la Cape Town se împarte în două părți, Mărturisirea de credință de la Cape Town, și Chemarea la Acțiune de la Cape Town. El este o continuitate a Legământului de la Lausanne și a Manifestului Manila, însă de data aceasta este unul mai cuprinzător, aducând în discuție aspecte noi în evanghelizare, locul de muncă, persoane bolnave de HIV, mass-media etc.

            Ceea ce apare nou în fiecare aspect al Angajamentului, este dragostea. Dacă în documentele precedente, de exemplu, se vorbește despre întreaga Evanghelie, acum se vorbește despre „dragostea noastră pentru întreaga Evanghelie.”[21] Dragostea devine astfel cuvântul cheie al Lausanne III.

             Orientarea continuaționistă a Angajamentului din 2010, nu diferă foarte mult de ceea ce s-a scris anterior. La fel ca în cazul Evangheliei, apare schimbarea de ton, punându-se accentul pe dragostea ce-o avem pentru Duhul Sfânt și lucrarea de împuternicire:

„Iubim și ne rugăm pentru prezența Duhului Sfânt, deoarece fără mărturia Duhului lui Hristos, propria noastră mărturie este zadarnică. Fără lucrarea de convingere a Duhului, predicarea noastră este zadarnică. Fără darurile, îndrumarea și puterea Duhului, misiunea noastră este un simplu efort uman. Și fără roadele Duhului, viețile noastre neatractive nu pot reflecta frumusețea Evangheliei.”[22]

 

La finalul secțiunii dedicate iubirii față de Duhul și lucrarea Sa, Angajamentul din 2010 subliniază câteva aspecte importante legat de abuzurile, corupția și ereziile ce sunt asociate lucrării Duhului:

,,Nu există o evanghelie adevărată sau întreagă și nici o misiune biblică autentică, fără Persoana, lucrarea și puterea Duhului Sfânt...Cu toate acestea, suntem conștienți de numeroasele abuzuri și de mascarada făcută în numele de Duhul Sfânt, de multele moduri în care sunt practicate și lăudate tot felul de fenomene care nu sunt darurile Duhului Sfânt așa cum este clar învățat în Noul Testament. Este mare nevoie de un discernământ mai profund, de avertismente clare împotriva amăgirii, de dezvăluirea manipulatorilor frauduloși și egoiști care abuzează de puterea spirituală pentru propria lor îmbogățire nelegiuită. Mai presus de toate, este mare nevoie de învățătură și predicare biblică susținută, îmbibate în rugăciune umilă, cu scopul echipării credincioșilor obișnuiți de a înțelege și a se bucura de adevărata Evanghelie, ajutându-i să recunoască și să respingă evangheliile false.”

 

Acest apel este extrem de important, având în vedere derapajul multor grupări carismatice sau penticostale care au promovat o Evanghelie a prosperității, îmbogățind multe figuri bisericești, au mimat videcări în masă sau au propagat învățături mai degrabă demonice și nicidecum apostolice. Apelul de la Cape Town exprimă seriozitatea liderilor evanghelici în orientarea lor tot mai continuaționistă. El reprezintă dorința unor oameni de-a experimenta în mod sincer și biblic, puterea Duhului fără manipulări și extreme periculoase. Iți este suficient să citești cartea lui John McArthur, Foc străin, pentru a înțelege nevoia apelului făcut la Cape Town.[23]

            Angajamentul se finalizează cu Chemarea la acțiune, o puternică motivație la evanghelizarea lumii acoperind toate straturile societății, folosindu-ne de toate mijlocele ce le avem la dispoziție ( mass-media, artă, internet etc ) pentru a răspândi întreaga Evanghelie întregii lumi prin întreaga Biserică.

 

 

 

IMPACTUL GLOBAL AL LEGĂMÂNTULUI DE LA LAUSANNE

 

 

„Există acum aproximativ 12.000 de astfel de grupuri de oameni neatinși în cadrul celor 2.000 de popoare mai mari, astfel încât sarcina nu este imposibilă. Cu toate acestea, în prezent, doar 7% din toți misionarii sunt angajați în acest tip de activitate, în timp ce restul de 93% lucrează în jumătatea deja evanghelizată a lumii. Dacă acest dezechilibru trebuie remediat, va fi necesară o redistribuire strategică a personalului.”[24]

 

Aceasta era preocuparea lui Billy Graham și a tuturor participanților la Lausanne în 1974 și chiar la Manila în 1989. Majoritatea evangheliștilor, peste 90%, se concentrau pe zone deja evanghelizate și doar o mică parte, sub 10% erau activi în lumea ne-evanghelizată. Această schemă geografică și aceste statistici, au suferit mari transformări, pentru că impactul acestor Congrese, a motivat lumea evanghelică. Parteneriate noi, fundații noi, conexiuni globale noi, investiții finaciare imense pentru câmpul de evanghelizare, sunt roadele bune ale Mișcării Lausanne. Doar în urma Congresului din 2010, donațiile pentru misiune au crescut cu 100 de milioane de dolari pe an. O cifră enormă, având în vedere anii când cifrele erau foarte mici.

Toate acestea au creat un climat nou de evanghelizare, care a dus le un fenomen neașteptat: numărul impresionat de convertiți în zona de Sud a Globului, Africa și Asia. Într-o analiză globală Lausanne, Gina A. Zurlo și Todd M. Johnson, aduc la lumină statistici și studii importante în materie de creștinism la nivel global.[25]

Din 2018, conform Enciclopediei Creștine Mondiale, Africa a depășit ca număr de creștini America latină, care și ea la rândul ei depășea Europa în 2016. Creștinismul nu mai reprezintă, astfel, o religie occidentală, ci una sudică.     

În 1900 creștinii reprezentau 34,5% din populația lumii iar în 2020, cifra este de 32,3%. Schimbarea de cifre nu este mare, în numărul global. Însă ceea ce este impresionat este că, dacă anul 1900, 82% din totalitatea creștinilor trăiau în Europa și America de Nord, în 2020 această cifră a scăzut dramatic la 33%. Astfel, demografia creștinismului a suferit schimbări dramatice în acești 100 de ani, majoritatea creștinilor sunt în emisfera sudică a lumii.[26]

Continentul african în 1900, avea doar 9% o populație creștină. În 2020, procentul creștinilor a ajuns la 49%, jumătate aproape din continent fiind acum creștin. Republica Democratică Congo avea acum 100 de ani doar 1% creștini. În 2020, în Congo creștinii numără 95% din populația totală.

Vorbind despre impactul global, Lausanne a jucat un rol important. Viziunea lui Graham de-a se concentra pe zonele neevanghelizate a fost pusă în aplicare. Rezultatele nu au întârziat să apară, și mai mult decât atât, aceste rezultate pozitive au apărut în partea sudică a globului, acolo unde majoritatea se aștepta mai puțin.

Recent, Christopher J.H. Wright a publicat un articol pentru prestigioasa revistă creștină Christianity today, intitulat „Dumnezeul global a lui John Stott”.[27] În amintirea a ceea ce fost Stott și viziunea lui globală, Lausanne și Langham Partnership, Wright consideră că multe biserici și organizații creștine, acum prezente în lume sunt datorită viziunii lui Stott. Citându-l pe T. Keller, autorul notează „John Stott a prevăzut ascensiunea creștinismului în Sudul Global înaintea oricui. A ajuns acolo și a văzut nevoia de antrenament… Acest minister a schimbat jocul.”[28] Intenția lui Stott era aceea de-a veni în ajutorul bisericilor „non-occidentale” din emisfera sudică a Globului, ajutând financiar și educațional însă, conform analizei lui Wright, acest lucru va avea un afect invers, atunci când occidentul idolatru, va primi ajutor de la lideri din Africa sau Asia. În fine, viziunea globală a lui Stott „trebuie să fim creștini globali, cu o viziune globală, pentru că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu global”[29] a adus o schimbare în viziunea holistică a evanghelizării și impactul său global.  

 

 

 

CONTINUAȚIONISMUL ȘI IMPACTUL GLOBAL AL LEGĂMÂNTULUI LAUSANNE

 

 

În 1974, Legământul de la Lausanne se încheia cu o afirmație atipică lumii evanghelice, dar care avea să aducă rezultate pozitive în evanghelizarea globală cât și în teologia continuaționistă, tot mai prezentă în lumea creștină. „Numai atunci întreaga Biserică va deveni un instrument potrivit în mâinile Lui și întregul pământ ar putea auzi vocea Lui.” Numai atunci când Biserica se va ruga pentru împuternicirea Duhului și totodată pentru manifestrea oricărui dar dat de Acesta. Impactul acestei afirmații a fost mare, atât pentru cei prezenți cât și pentru cei care după au intrat în contact cu el.

Jack W. Hayford face câteva afirmații legat de impactul Lausanne I asupra bisericilor în căutarea tot mai accentuată a daurilor și minunilor afirmând că „din ce în ce mai mult se simte în Biserică o foame și sete după lucrarea lui Hristos în toată plinătatea ei: în adevărul ei, dragoste, caracter, în vindecare, autoritate asupra demonilor.”[30]

Bisericile simțeau tot mai mult nevoia după manifestarea plinătății lucrării lui Hristos conform deplinei Lui învățături. Explicațiile clasice cessaționiste erau depășite de această foame și sete pneumatologică. Hayford definește atât de fin teologic plinătatea Duhului în slujire ca fiind caracterizată „de tot ce este Isus, tot ce face Isus și tot ce vrea Isus.”[31] Înclinația spre continuaționism după Lausanne I în concepția lui Hayford este mai degrabă o dorință de-a experimenta pe Isus în toată plinătatea lucrării Lui.

Teologul ganez J. Kwabena Asamoah-Gyadu, face o analiză a impactului teologiei penticostale în Africa și a Mișcării Lausanne, scriind un articol teologic „Signs, Wonders, and Ministry: the Gospel in the Power of the Spirit.”[32] Impactul penticostalismului pe continentul african este imens iar ca explicație a acestui fenomen este aceea că „acest accent penticostal/carismatic asupra puterii este evident...unde mișcarea funcționează într-un context cultural care ține cu ardoare de credința într-un univers viu cu puteri binevoitoare și răuvoitoare.”[33] Creânduse o diferență majoră în modul cum credincioșii misionarii penticostali, spre diferență de Bisericile istorice tradiționale, au abordat probleme legate de posesia demonică, iar rezultatul fiind unul foarte bun, s-a ajuns la concluzia că „au găsit categoriile de putere, stăpânire și alinare a suferinței prin puterea Duhului relevante în lupta generală cu fricile și nesiguranța dintr-un univers în care răul supranatural este considerat hiper-activ.”[34] Autorul citează din Kwame Bediako, definind gândirea occidentală ca fiind una afiliată iluminismului acolo unde se pune accentul pe logică și inteligență, iar creștinii au încercat să ridice o punte între gândirea biblică și cea iluministă, închizând astfel posibilitatea de-a experimenta puterea Duhului. Citându-l, Kwabena notează:

 

<< Coincizând cu progresele semnificative ale descoperirilor științifice, iluminismul a acționat pentru a direcționa atenția intelectuală departe de tărâmul transcendenței către lumea empirică care putea fi văzută și simțită, adică de la intangibil la tangibil. În general, teologia creștină din Occident a făcut pace cu Iluminismul. Ea a răspuns trasând o linie între lumea seculară și sfera sacră, așa cum ar fi, și astfel a stabilit o frontieră între lumea spirituală, pe de o parte, și lumea materială, pe de altă parte, creând, de fapt, o dihotomie între ele. Mulți creștini serioși au încercat prin diferite mijloace de atunci să facă o punte între cele două lumi. >>[35]

 

Ca exemplu real al mentalității africane aplicate în lumea estică autorul amintește despre lucrarea lui Sunday Adelaja, pastor nigerian mutat în Kiev, Ucraina.  Adelaja este pastorul bisericii Ambasada lui Dumnezeu, una din cele mai mari din Estul Europei. Kwabena notează,

 

„Pastorul Sunday Adelaja a luat cu asalt Europa de Est cu un mesaj foarte puternic că „Isus face diferența”. De la formarea sa la mijlocul anilor 1990, Ambasada lui Dumnezeu a crescut de la o mână de oameni care se roagă într-o cameră de zi la o biserică puternică de 25.000 de membri în 2007. În ultimii trei ani, o parte a cercetării mele s-a concentrat asupra acestei biserici. Ambasada lui Dumnezeu și-a marcat al paisprezecelea an de existență în aprilie 2008.”

Care este motivul succesului acestui pastor nigerian? Autorul explică că „a început să întindă mâna către „proscriși” și „oprimați”, ceea ce, după cum mi-a explicat el, însemna cei a căror demnitate umană fusese erodată.”[36] Poporul ucrainean îngenunchiat în fața problemelor post-comuniste, șomaj, beție, dependeță de droguri, prostituție etc, a răspuns pozitiv chemării evangheliei prin puterea Duhului. Un pastor nigerian a „devenit instrumentul prin a cărui slujire Dumnezeu întoarce Europa de Est cu susul în jos.”[37] Ceea ce stă la baza acestui succes spiritual este mesajul clar transmis de nigerian. Împărțind în trei puncte teologia lui Adelaja, autorul notează :

„Primul este conținutul complet evanghelic al mesajului său. A doua este orientarea penticostală/harismatică a bisericii care definește și teologia sa intervenționistă puternică; iar al treilea este urmărirea deliberată a unei agende transnaționale menite să influențeze și să transforme societatea.”[38]

 

Un mesaj evanghelic complet și o orientare continuaționistă, ceea ce își dorea Lausanne, au adus un succes enorm în ținuturi greu de evanghelizat, chiar și în țări est-europene. Zonele de Est și Sud au cunoscut o schimbare radicală, o încreștinare în masă, iar la baza acestor schimbări stă „penticostalismul și descendenții săi carismatici constituie acum chipul reprezentativ al creștinismului din Lumea a Treia.”[39] Atât în America latină cât și în Africa, penticostalismul și carismaticii reprezintă majoritatea numărului de convertiți. Viziunea Lausanne spre o evanghelizare completă, a avut impact în multe din aceste cifre și statistici.

Ca și exemplu concret autorul folosește exemplul  Catedralei de Rugăciune a Ministerului Acțiunii Creștine (CAFM) din Accra, Ghana. O întâlnire săptămânală de rugăciune ne-confesională numită, Ora Ierihonului.  Are loc de la ora nouă dimineața până la ora douăsprezece. Sala de patru mii de locuri este întotdeauna plină la capacitate maximă. Oameni din toate categoriile sociale vin în Catedrala Rugăciunii să se roage ca Dumnezeu să-i elibereze de povara păcatului și de alte sarcini ale acestei vieți. Ei se roagă ca El să doboare problemele adânc înrădăcinate ale vieții lor, așa cum a făcut cu zidurile Ierihonului pe vremea lui Iosua, și apoi să-i elibereze de boală, datorii financiare, șomaj și infertilitate.[40]

Același impact îl găsim și în Bolivia. Capitala La Paz are cel mai mare număr de indigeni din toată America latină, fiind extrem de diversă cultural. Dintre națiunile andine, Bolivia păstrează cea mai indigenă identitate moștenită de la cele mai influente două culturi pre-coloniale ale regiunii: Aimara și Quechua. Chiar dacă Bolivia a fost încreștinată ,,cu sabia și crucea” de catolici, totuși în substratul culturii lor, au rămas profund pre-creștini. Autorul notează :

 

„Mintea noastră tinde să conceapă viața împărțită în compartimente separate, independente. În mod automat dihotomizăm și, prin aceasta, sărăcim realitatea. Mintea nativului Aimara concepe viața într-un mod diferit și, adesea, în contradicție cu mentalitatea occidentală. Viața și lumea pentru ei sunt un întreg integrat care este fundamental spiritual și în armonie cu Cosmosul.”[41]

 

Viziunea neo-penticostalismului, conform lui Vargas, cu accentul pus pe spiritualitate și flexibilitatea teologică de-a nu elimina în totalitate cultura indigenă, cunoaște acum o expansiune în capitala boliviană, având succes în cultura aimara. La fel, impactul Lausanne are ecou în lumea indigenă, acolo unde spiritualitatea continuaționistă transformă.

 

          

            CONCLUZII  

 

            Din 1974 și până în 2021, viziunea lui Graham și Stott au jucat un rol fundamental în schimbarea misiunii Bisericii globale. Nu doar aspecte ce țin de cessaționism sau continuaționism, ci multe alte, au schimbat complet percepția evanghelizării.

            Studiind importanța Legământului de la Lausanne sau impactul Langham Partnership, am reușit să pătrund mai adânc în conceptul de evanghelizare holistică, concept ce lipsește în cultura penticostală română. Am căutat materiale în limba română să pot aprofunda impactul ce l-a avut Lausanne asupra masei evanghelice române și din păcate, materialele sunt extrem de puține. În afară de articolul dr. Constantineanu din 2010, foarte puține referințe fac apel la unul din cele mai importante evenimente din istoria evanghelicilor. Aceasta face dovada că în spațiul nostru este încă nevoie de a absorbi această viziune holistică asupra evanghelizării și mai mult, de-a deschide ușile teologiei evanghelice spre experiențe noi, care ar putea îmbogăți spiritual.

            O astfel de viziune ar putea rupe barierele dintre bisericile locale, care de cele mai multe ori, rămân separate și care, duc la ineficiență și lipsă de impact în zonele de activitate. Impactul public, atât ca teologie publică cât și ca viață creștină expusă unei analize publice, ar fi enorm de mare dacă în fața problemelor publice, am sta ca o Biserică unită, deschisă spre colaborare și îmbogățire reciprocă. Războialele mondiale au fost mereu câștigate de aliați, care prin alianță, au învins spiritul dictatorialismului crud. Acesta poate fi un exemplu real pentru spațiul evanghelic român, care are nevoie acum de alianțe cât mai solide.

            Lausanne poate fi un reper perfect, cu date istorice exacte și impact mondial, în crearea unei teologii publice prin unitatea creștinilor, indiferent de denominațiunea din care fac parte. Teologia noastră publică va rămâne mereu săracă dacă nu reușim să absorbim importanța acestor Congrese, care duc la unitate și impact mondial.

            Lausanne rămâne o provocare pentru masa evanghelică română. Profund divizată în cessaționiști și continuaționiști, rămâne fără impact și diluată într-o lume globală cu probleme globale. Această sarcină cade pe umerii tinerei generații, care se globalizează tot mai mult, să deschidă ușile bisericii locale spre o Biserică globală.

            Doar atunci, biserica evanghelică română „va deveni un instrument potrivit în mâinile Lui și întregul pământ ar putea auzi vocea Lui.”

 


[2] Matthew Cresswell, Ce viitor pentru mișcarea de la Lausanne?, ultima consultare 12.06.2021,  h/ttps://www.theguardian.com/commentisfree/belief/2010/oct/21/lausanne-movemen

[3] Sublinierea îmi aparține pentru a scoate în evidență repetarea cuvântului „întreg”, în limba engleză motto-ul fiind: The whole Church taking the whole gospel to the whole world’ arătând spre întregul celor trei aspecte: Biserica, Evanghelia și lumea, care trebuie definite în totalitatea lor.

[4] Chris Wright, Președinte Lausanne Theology Working Group, „După Scripturi” Întreaga Evanghelie în Revelația Biblică, Evangelical Review of Theology, DAVID PARKER, Volume 33, Number 1, Editura: Paternoster Periodicals,  January 2009, p.4

[7] John Stott, The Lausanne Covenant, Complete text with study guide, Editura The Lausanne Movement, 2009, p. 21 https://lausanne.org/wp-content/uploads/2021/10/Lausanne-Covenant-%E2%80%93-Pages.pdf

[8] John Stott, The Lausanne Covenant, p. 74

[9] John Stott, The Lausanne Covenant, p. 83

[10]  John Stott, The Lausanne Covenant, p. 83

[11] Ibidem. p.83

[13] Ibidem

[14] Ibidem

[15] ibidem

[16] ibidem

[17] John Piper, Gânduri de la Lausanne II din Manila, https://www.desiringgod.org/articles/thoughts-from-lausanne-ii-in-manila , ultima consultare 17/12/2021

[18]Lindsay Brown, ,,Closing Address: We have a Gospel to proclaim”, Lars Dahle, Margunn Serigstad Dahle și Knud Jørgensen, „The Lausanne Movement: A Range of Perspectives”, Editura Regnum Books International, 2014, p. 295

[19] Knud Jørgensen, The Lausanne Story: A Personal Prelude, Lars Dahle, Margunn Serigstad Dahle și Knud Jørgensen, „The Lausanne Movement: A Range of Perspectives”, Editura Regnum Books International, 2014, p. 16

[23] John McArthur, Foc străin, Pericolul întristării Duhului Sfânt printr-o închinare falsă, Editura Agape, 2016.

Chiar dacă autorul este un cessaționist convins, ceea ce este de apreciat e faptul că analizează profund abuzurile din interiorul mișcărilor penticostale sau carismatice, demască fapte grele de corupție sau imoralitate, erezii și păgânism, din partea marilor figuri carismatice care sunt toate propulsate de ideea unei presupuse lucrări a Duhului Sfânt. Oricât de acid ar fi McArthur în concluziile lui, totuși curajul de-a înfrunta aceste probleme este important pentru continuaționiști în crearea unui echilibru teologic.

 

[25] Gina A. Zurlo și Todd M. Johnson, Creștinismul se micșorează sau se schimbă?, Constatări din Enciclopedia Creștină Mondială, Ediția 3, Martie 2021, vol.10, nr.2 https://lausanne.org/lga-01/is-christianity-shriking-or-shifting , ultima consultare 29/12/2021

[26] ibidem

[28] ibidem

[29] ibidem

[30]Jack W. Hayford, „Pasiune pentru plinătate”, p. 111,  https://lausanne.org/wp-content/uploads/2007/06/108.pdf

[31] Ibidem p.115

[32] Evangelical Review of Theology, DAVID PARKER, Volume 33, Number 1, Editura: Paternoster Periodicals,  January 2009, J. Kwabena Asamoah-Gyadu, Signs, Wonders, and Ministry: the Gospel in the Power of the Spirit, p. 32-46

[33] Ibidem p.33

[34] Ibidem p. 33

[35] Ibidem p. 36

[36] Ibidem p. 36

[38] Evangelical Review of Theology, DAVID PARKER, Volume 33, Number 1, Editura: Paternoster Periodicals,  January 2009, J. Kwabena Asamoah-Gyadu, Signs, Wonders, and Ministry: the Gospel in the Power of the Spirit, p.36

[40] ibidem

[41] Marcelo Vargas, „A Neopentecostal Experience of Aimara People”, page 92, ultima consultare 29/12/2021, https://lausanne.org/wp-content/uploads/2007/06/LOP64-2009Panama.pdf 

Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare